Trei cruci de lemn, trei cruci enorme de lemn
Vopsite cu trei culori, păzesc pe marginea soselei
Fîntîna celor... crediciosi!

Trei cruci pe marginea soselei cu gesturi largi de mîini bolnave
Opresc din drum pe călători si parcă-s trei spînzurători
De care atîrnă trei crisosi...

Într-o zi împinsi de-acelasi funerar îndemn
Ca dou-armate puse una-n fata alteia
Cumintii se-ntîlniră cu nebunii
Copiii mortilor de mîine se-ntîlniră cu părintii...

"si-armatele-ncepură lupta la umbra crucilor de lemn
Deoparte flutura stindardul credintei... alb... curat..."

...ca albul cel curat, al florilor de nufăr
Iar tricolorul nebuniei, închis cu grijă-n cîte-in cufăr
De craniu omenesc...
Sta gata să se desfăsoare la cea dintîi îngenuncheare
A albului domnesc...

Însă-n ziu-aceea cerul înnegrit de fum părea
Un tavan de catedrală ce se năruia
"iar fumul din clopotnitele-aprinse deschidea-n albastrul:"
Drumul altui fum, mai greu, mai negru si-albastrul
Se-nnegrea...

Si-n ziu-aceea cerul înnegrit de fum părea
Un tavan de catedrală ce se năruia

Si multimea-nspăimîntată, spre clopotnitele-aprinse
Se-ndrumează grupuri, grupuri, cei cuminti privesc plîngînd
Plîng ca resturile unei armate-nvinse, iar nebunul stă deoparte
Si zîmbeste ... fredonînd:
Blasfemie !!!
"iar tricolorul nebuniei adăpostea pe-nvingători!!!"